Livratoru are nevoie de oameni ca noi. La modu’ disperat. Și am să vă clarific de ce. Nu-i greu să citești gogomani d-ăștia îndopați cu spanac, care suferă de narcisism. E destul de clar că omului i-au murit lăudătorii, cum s-ar zice, și, din cauza asta, e foarte frustrat. Suferă într-un hal dureros chiar și de imaginat 
Dar permiteți-mi să-i disec superficialitatea, într-un mod elaborat, doar de dragul psihologiei:
Pamfil ar vrea să fie văzut ca un erou de basm, iubit de toată lumea. Însă, din cauza caracterului perfid pe care îl are și cu care insistă să se remarce, nimeni nu-i curios de basmele lui. Dar el nu se lasă nici în ruptul capului. Pentru a putea să-și promoveze biografia aia elogioasă și fantasmagorică, lipsită de introspecție, fără să pară nebun, are nevoie de elementul comparativ. Cum să pari erou, dacă nu există răufăcători? Ceva de genu’ 
Și aici el s-a gândit că ar fi o idee bună să se ia la trântă cu noi, c-avem și nume antonim al Duhului Sfânt 
Ca să creezi elementul comparativ, fără de care ești ca un gimnast care n-are bârnă, te victimizezi prin exagerări. Acum că ai creat personajele negative, adaugi niște condimente, atribuindu-le caracteristici. Dacă nu te ajută realitatea, inventezi chestii random, precum: oameni fără viitor, leneși, neplătitori de taxe, care stau cu mămicile și-s de dat cu pietre în ei fiindcă nu au copii 
Gata prăjiturica! 
Mai departe e simplu. Tu, Pamfile, ești exact opusul. Ai acum ocazia și atenția captată cu japca pe un alt subiect. Fiindcă, dacă era să vorbești numai de tine, nu te-ar fi ascultat nimeni.
Acum poți să începi cu viața ta crâncenă încă de mic, cum te-ai bătut cu zmeii, cum ți-o dat țâță lupoaica-n pădure, ca la Romulus și Remus… iar tu erai Pamfilus. Cum ai prins putere și ai renăscut ca pasărea Phoenix din cenușă. Ai halit mult spanac ca Popeye și golănașii rămân impresionați dacă le arăți bicepsu’ 
Da’ oricât te strofoci să te pompezi fizic, alții tot nu bagă de seamă decât că îți rămâne capu’ mic 
Ai pus afacerile pe roate și oferi mai multe locuri de muncă decât Aramisu’. Cu toate astea, lumea e rea și încă își permite să te satirizeze. Îți pui întrebarea: „Cum naiba?” 
Zici că, dacă tot te cheamă Pamfil, hai că le arăți tu cum se face pamfletu’.
Umoru’ tău profund pare să fie prea complicat ca să fie înțeles. Numai Poliția te cheamă la secție și te „premiază” pentru efort. În pofida a tot ce faci, majoritatea încă te desconsideră, vorbesc pe la colțuri că agresezi femei, că faci evaziune, profile false de pe care ataci, că n-ai Bac, nici tăte ouăle în cofrag 
… și că ți-o închis în trecut bucătăria DSVSA 
Câtă mârșăvie, când tu doar ai vrut să faci lumea asta mai bună. Nici urmă de empatie din partea acestor invidioși.
Dar hey, nu-ți pierde speranța. Mai există și Radio Buda FM 
Dacă insiști și reiei povestea de la capăt cu celebrul intro „Deci, dragilor…”, mai adaugi un „Numa’ bine, rău la nime”, poate… cine știe? De data asta s-ar putea să priceapă că tu ești un altfel de om. O victimă a maleficului nejustificat.
Dacă nici așa, Pamfile… cum era vorba? Răsplata va fi în ceruri. Sau aia cu „încercarea moarte n-are”. Te mai poți văita și pe la poarta Raiului, până dă după tine Sfântu’ Petru cu șlapu’ 
Hai, te țucă Duhu’… și curaj, ca să n-ai trac la radio 