Pentru cei care laudă primari și alte soiuri de funcționari cu acces la banii publici
și pentru cei care spun „a furat, dar măcar a și făcut ceva”
, hai să scalăm toată treaba la nivelul unei clase de elevi, ca să priceapă orice ‘martageoană’ cât de stupide-s afirmațiile astea.
Vă mai aduceți aminte de „fondul clasei”? Și cum era desemnat un elev (mai silitor) să-l colecteze și să achiziționeze rechizite sau alte bunuri din el? Ei bine, cam așa sunt și administratorii unei primării.
Și-acum vă întreb: unde naiba ați mai văzut voi să fie un elev consolat că a ciupit din fondul clasei și colegii să zică: „A ciupit, dar măcar a cumpărat două creioane”? ![]()
De altfel, când ați elogiat vreodată un coleg pentru că s-a ocupat de fondul clasei? Evident că primea de la dirigintă o oarecare răsplată (de exemplu, un 10 la purtare), care, în instituții, reprezintă salariul pe care îl iei ca să-ți faci treaba.
Și toată lumea știe că-s decente remunerațiile la stat
, comparativ cu mediul privat, unde muncești mai mult și iei mai puțin.
Nu sunteți voi cam tăntălăi când ajungeți să elogiați niște șmenari care vă ciupesc din bani sau, în cel mai bun caz, doar își fac treaba?
